Despre cartea Femeia-valiză – text de Robert Șerban

Robert Șerban, scriitor

„În lumea artelor, există o mulțime de interferențe: scriitori care pictează, pictori care scriu, muzicieni care dansează, care compun poezie, dansatori care fac regie de teatru, jurnaliști care înscenează spectacole. Dar, nu de puține ori, aceste interferențe par… dubioase. E greu de crezut, nu e așa, că un om poate face bine mai multe lucruri. Că poate avea mai multe talente. Total greșit! Iar exemple care vin să îmi confirme spusa sunt cu duiumul.
Citisem, înainte de a apărea cartea, două proze ale Alinei Gherasim, și am rămas uluit de naturalețea cu care scrie; în literatură se vede cel mai rapid lipsa de naturalețe. Alina lucrează ca scriitor cu toate simțurile. Există scriitori vizuali, există scriitori de… stare, există scriitori ai micilor amănunte; or, ea pune la lucru și văzul și auzul și pipăitul și mirosul… Și de aici, poate, un firesc al scrierii pe care nu-l găsești foarte des. Se vede că nu e prefabricat. În plus, ea a învățat să scrie. Nu e suficient să fii sensibil, nu e suficient să fii un bun receptacul, să ai toate antenele în funcțiune… Cel mai greu e să transcrii ceea ce percepi. În definitiv, tu, ca artist, ca scriitor, faci o convenție care pe mine trebuie să mă capteze, să mă fure, să mă determine să o accept cât mai rapid.
Alina are, în prozele ei, un suprarealism temperat care străbate toate… lumile pe care ea le conturează: e o lume a bătrânilor, e o lume a familiei, e o lume a nebunilor. Subiectele și intrigi foarte diverse, încât puteți să citiți cartea de absolut oriunde, nu există un fir epic ascuns al ei. Eu nu l-am detectat, cel puțin. Puteți să începeți cu ultima povestire – eu așa fac întotdeauna, mi se pare că acolo ar fi balastul unei cărți, în sensul bun, cel care dă greutate.
În orice valiză intră aproape de toate, intră și aparatul de ras și lenjeria intimă și papucii de casă și prosopul și costumul de haine și sprayul; așa și aici, în „valiza” Alinei Gherasim, care e o carte foarte bine scrisă, cu o bună frazare, cu atenție la detalii, pe care nu o găsești foarte des în lumea prozei românești contemporane.”

din cuvântul de lansare a cărții Femeia-valiză de Alina Gherasim, târgul internațional de carte Gaudeamus 2016



Evening library

foto: Mihai Constantineanu
locație: Seneca Anticafe



The writer – photo-essay

The writer
Photo essay by Mihai Constantineanu
Make-up: Ileana Constantineanu
The book: Femeia – valiză by Alina Gherasim published 2016 / Oscar Print Publishing house

Un pic de retro cu Alina Gherasim

Femeia-valiza de Alina Gherasim acum in librarii



Lansare de carte – Femeia-valiză de Alina Gherasim

Cartea de povestiri „Femeia – valiză” de Alina Gherasim a fost lansata în cadrul târgului internațional de carte Gaudeamus de la București. La standul editurii Oscar Print. Au prezentat cartea scriitorii Robert Șerban și Pavel Șușară. Fotografiile au fost realizate de Mihai Constantineanu.



Bicicleta

Vezi ăsta cu mașina verde putea să ne lase să trecem știa că o să oprească pe dreapta un pic mai încolo, vezi tu chiar așa mic cum ești e bine să înțelegi cum merg lucrurile în lumea noastră. Asta înseamnă să fii civilizat, să te dai la o parte să spui pardon să mai lași și pe alții să treacă, nu-ți cade rangul. Ce-i aia rang? Așa, o poziție în societate. Cum ești tu la grădiniță spre exemplu. Ai un șef de grupă, mă rog, să-i zicem așa, e ăla, Victor cred că-l cheamă, care e responsabil cu ducerea papucilor la locul lor și cu prezența. Ce ți-o fi pus maică-ta casca asta mică? I-am spus de o mie de ori să ți-o dea pe aia albastră pe care am luat-o eu de la mall. Ce-o fi în capul ei? N-o vedea că nu-ți mai vine. Ce naiba, eu nu pot să conduc bicicleta și în același timp să-ți țin casca pe cap. Ia uite cum se bălăngănește. Ce-i aia bălăngănește? Așa cu te dai tu huța în leagăn când te duce bunica în parc. Cam rar în ultima vreme. Cică are treabă. Ce să-ți spun. Păi de aia nu mai merg eu cu autobuzul dimineața că mă lovesc de toți moșii care vin sau pleacă. Hai că aicea-s rău fiule și eu o să ajung bătrân. Ia stai tu mai drept că te cocoșezi de tot. Mai avem puțin până ajungem. Mai avem puțin pe naiba. De ce or fi blocat strada asta tocmai într-o zi a săptămânii? Eu înțeleg să nu treacă mașinile. Dar bicicletele? De ce nu ne lasă? Băi și i-am zis fi-ar ea să fie să nu-ți dea casca asta. Dar ai cu cine vorbi? Eu îi zic și ea tot ca ea face. Bă și dacă ar merge și ea cu bicicleta. Nu merge, habar n-are, n-a vrut să învețe, că eu m-am oferit. Nu știe dar vorbește. Așa face ea tot timpul. Fiule, când te faci mare te învăț eu să-ți alegi nevastă. Aaa, ia uite-o pe mămăița asta cum cerșește la colț de stradă. Săraca de ea. E tare necăjită, se vede. N-o avea familie? Ia să-i dăm și noi ceva, am niște biscuiți și cinci lei. Să-și ia ea ce vrea. Ăsta e unul din avantajele mersului pe biclă, vrei să faci un bine, te dai jos și faci bine. Din mașină e mai greu, unde naiba parchezi, până faci o faptă bună pleacă și ultimul cerșetor. Sper că nu-i dă pe băutură. Pare o femeie serioasă. Mulți ajung așa la bătrânețe. Ce societate idioată, mă rog, tu fiule să înveți bine, să ajungi cineva nu ca ăștia pe stradă. Aveam eu un coleg cel mai bun din clasă mereu mi-l dădeau ai mei de exemplu chiar mă enerva ce naiba. Brusc în ochii mamei nu mai însemnam nimic atunci când Grigore lua 10 pe linie. Și acum mă calcă pe nervi expresia asta, auzi tu, pe linie. Puah! Fir ați ai dracului să fiți cu gropile voastre că era să-mi rup gâtul. Ce bă, plătiți voi spitalizarea copilului? Degeaba vă dăm atâtea taxe că tot noi picăm în gropi. Pleci om sănătos de acasă și ajungi mort. Doamne ferește! Ce-i tată, ți-e sete? Hai că mai avem un pic și ajungem. Mai așteaptă și tu puțin. Că nu-i bai. Hai nu te mai smiorcăi rezistă și tu că ești bărbat. Dacă o ducea capu’ pe maică-ta îți punea și ea o sticlă de apă în rucsac la mine. Nu te mai fâțâi că o să cazi. Știi ce, eu când eram mic nu aveam atâtea jucării, haine și bunătăți ca tine. Mâncam o bucată de pâine cam uscată cu iaurt dacă reușea bunelul să-l cumpere de dimineață. Dacă nu, goală. Și tu te vaiți că nu ai apă când am plecat de acasă de vreo zece minute. Mă rog, am plecat de o oră juma’ dar ăsta nu e un motiv să te vaiți. Copiii din Africa nu au apă cu lunile, cu anii. Și voi mucoșii ăștia de la civilizație nu mai puteți fără converși și chewing gum de mango, ce să spun, mare scofală, parcă ați muri fără. Eu îmi aduc aminte cu mare plăcere și acum de echipamentul de sport de la școală, aveam chiloți negri și maiou alb plus niște bascheți chinezești albastru închis. Foarte mișto. Văd acum că și încălțările astea exorbitante sunt făcute tot în China și nu se plânge nimeni. Oricum nu te poți duce la grădiniță așa oricum îmbrăcat. Părinții se studiază între ei. Ia uite cu ce bascheți l-au adus azi pe bietul Doru, mă-sa e în Gucci toată și ăsta micu’ e îmbrăcat pe la Dragon prin talcioc cu buget de zece lei. Și te alegi fiule cu o ștampilă în societate de nu te vezi. Las că la școală îți ia tata Iphone zece, sigur o să iasă până atunci. Dar să nu te apuci de fumat că te ia mama dracului!