fragment

Caterina a sosit agitată. Spunea că afară bate vântul foarte tare și are nisip în ochi și în gură. Și-a lăsat jacheta la cuier și a dat o tură prin bucătărie. Asta e marea ei plăcere de fiecare dată când vine la cantina bunului ei prieten Eduardo. Caterina nu mai e foarte tânără, are peste cincizeci de ani, dar se ține bine. Pasiunea pentru fado nu o are de multă vreme, la început a cântat așa într-o doară la petrecerea unui prieten. A rugat-o să încerce un cântec simplu cu versuri puține. Când cântă, Caterina își mișcă trupul într-un fel foarte ciudat. Parcă se chinuie să scoată sunetele, iar notele nu vin din gât, ci de undeva de departe ca și cum ar fi străine de ea și dau năvală să o chinuie. Cruz, partenerul ei de acum, cântă de parcă mai mult ar asculta-o. Eduardo i-a invitat în serile de vineri și sâmbătă să vină la cantina lui și să încălzească inimile musafirilor. Mulți sunt obișnuiți ai casei. Au mesele lor. Există un obicei al casei ca după ora 12 noaptea să se strângă mâncarea de pe mese. Se stinge lumina și se aprind lumânări mici în dreptul fiecăruia. Artiștii se pregătesc să cânte. O fac foarte lent, de parcă ar căuta ceva ascuns. Verifică scaunele pe care vor sta deși de cele mai multe ori cântă în picioare. Cine să-i mai înțeleagă. Pe lângă Caterina și Cruz uneori mai vine și Albert, sunt toți trecuți de prima tinerețe, au multe chestii în comun. Conversația e mult mai plăcută când ai subiecte asemănătoare. Altfel e ciudat, tu vorbești despre sărăcia de după război iar celălalt dă din umeri și ridică în slăvi tehnologia bluetooth. Cei trei cântăreți vorbesc foarte des despre ocean, despre pantele din Lisabona și despre praful acela fin fără de care nu pot trăi. E parte din vocea lor. Pe corzile vocale se plimbă nestingherite particule din epoca romana, se duelează pulberi maure și se intersectează cu câteva fire sfioase de nisip catolic. Peste toate freamătă și gem plecările. Acolo stă toată muzica. De fapt acolo s-a născut Fado. Unde pleacă cei ce pleacă? Să nu plece! Dar cine ești tu să-i ții?



Despre cartea Femeia-valiză – text de Robert Șerban

Robert Șerban, scriitor

„În lumea artelor, există o mulțime de interferențe: scriitori care pictează, pictori care scriu, muzicieni care dansează, care compun poezie, dansatori care fac regie de teatru, jurnaliști care înscenează spectacole. Dar, nu de puține ori, aceste interferențe par… dubioase. E greu de crezut, nu e așa, că un om poate face bine mai multe lucruri. Că poate avea mai multe talente. Total greșit! Iar exemple care vin să îmi confirme spusa sunt cu duiumul.
Citisem, înainte de a apărea cartea, două proze ale Alinei Gherasim, și am rămas uluit de naturalețea cu care scrie; în literatură se vede cel mai rapid lipsa de naturalețe. Alina lucrează ca scriitor cu toate simțurile. Există scriitori vizuali, există scriitori de… stare, există scriitori ai micilor amănunte; or, ea pune la lucru și văzul și auzul și pipăitul și mirosul… Și de aici, poate, un firesc al scrierii pe care nu-l găsești foarte des. Se vede că nu e prefabricat. În plus, ea a învățat să scrie. Nu e suficient să fii sensibil, nu e suficient să fii un bun receptacul, să ai toate antenele în funcțiune… Cel mai greu e să transcrii ceea ce percepi. În definitiv, tu, ca artist, ca scriitor, faci o convenție care pe mine trebuie să mă capteze, să mă fure, să mă determine să o accept cât mai rapid.
Alina are, în prozele ei, un suprarealism temperat care străbate toate… lumile pe care ea le conturează: e o lume a bătrânilor, e o lume a familiei, e o lume a nebunilor. Subiectele și intrigi foarte diverse, încât puteți să citiți cartea de absolut oriunde, nu există un fir epic ascuns al ei. Eu nu l-am detectat, cel puțin. Puteți să începeți cu ultima povestire – eu așa fac întotdeauna, mi se pare că acolo ar fi balastul unei cărți, în sensul bun, cel care dă greutate.
În orice valiză intră aproape de toate, intră și aparatul de ras și lenjeria intimă și papucii de casă și prosopul și costumul de haine și sprayul; așa și aici, în „valiza” Alinei Gherasim, care e o carte foarte bine scrisă, cu o bună frazare, cu atenție la detalii, pe care nu o găsești foarte des în lumea prozei românești contemporane.”

din cuvântul de lansare a cărții Femeia-valiză de Alina Gherasim, târgul internațional de carte Gaudeamus 2016



Evening library

foto: Mihai Constantineanu
locație: Seneca Anticafe



Mihai Constantineanu in dialog cu Bogdan Visan la emisiunea Dosar de patrimoniu din 26 februarie 2017



Emisiunea Dosar de patrimoniu cu Bogdan Visan la Radio Romania Cultural 4 decembrie 2016